Activitatea într-o firmă se poate desfășura și pe durata a 24 de ore, în funcție de specificul fiecăreia. Astfel că avem activități care se desfășoară pe parcursul zilei și activități care se desfășoară, integral sau partial, pe parcursul nopții.
Fiind o activitate un pic diferită de cea normală de pe timpul zilei, activitatea de noapte a impus o reglementare specifică în Codul Muncii, pe care o găsim abordată în articolele 125 – 128 din Codul Muncii, unde avem drepturi ale salariaţilor ce prestează muncă de noapte şi obligaţii ale angajatorilor care utilizează salariaţi care desfăşoară activităţi pe timp de noapte.
Aceeași abordare o găsim și în Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru.
Potrivit Codului Muncii, munca prestată între orele 22:00-06:00 este considerată muncă de noapte.
Pentru ca un salariat să beneficieze de drepturile speciale pentru munca de noapte, trebuie ca acesta să presteze activitate în intervalul orar menţionat și să cumuleze şi un anumit număr de ore de muncă de noapte.
Potrivit art. 125 alin. 2 din Codul Muncii, salariatul de noapte reprezintă, după caz:
a) salariatul care efectuează muncă de noapte cel puţin trei ore din timpul său zilnic de lucru;
b) salariatul care efectuează muncă de noapte în proporţie de cel puţin 30% din timpul său lunar de lucru.
Salariaţii de noapte beneficiază:
a) fie de program de lucru redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puţin trei ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază
b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin trei ore de noapte din timpul normal de lucru.
Reţinem faptul că art. 123 din Codul Muncii prevede ca salariații de noapte beneficiază, fie de program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază, fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.
Astfel, se prevede că sporul se acordă pentru munca prestată în timpul nopții. Apreciez că, în aplicarea prevederii legale potrivit căreia sporul de noapte se acordă pentru munca prestată în timpul nopții, sporul de noapte se calculează în funcție de numărul de ore în care salariatul a prestat munca de noapte. Aceasta întrucât, legiuitorul a prevăzut în mod expres că sporul se acordă pentru munca prestată în timpul nopții.
O altă interpretare ar putea însemna că un salariat care prestează muncă în timpul nopții, de exemplu 10 ore/lună să primească același spor cu un salariat care prestează muncă în timpul nopții de 60 de ore/lună. Într-o astfel de situație sporul nu mai este acordat pentru muncă prestată în timpul nopții, ceea ce înseamnă că se încalcă prevederile art. 123 din Codul muncii.
În ceea ce îl priveşte pe salariatul de noapte, durata normală a timpului său de lucru nu va depăşi o medie de opt ore pe zi, calculată pe o perioadă de referinţă de maximum trei luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal.
În ceea ce priveşte persoanele aparținând grupurilor sensibile la riscuri specifice, cum ar fi: tinerii care nu au împlinit varsta de 18 ani, femeile gravide, lauzele şi cele care alăptează, Codul Muncii arată că acestea nu pot presta muncă de noapte.
Angajatorul care, în mod frecvent, utilizează munca de noapte este obligat să informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de muncă.
Întrucât Codul Muncii nu oferă o definiţie a „frecvenţei muncii de noapte”, poate nu ar fi rău ca angajatorul să adopte o atitudine precaută şi să informeze inspectoratul teritorial de muncă atunci când utilizarea muncii de noapte nu mai este pentru prima oară, când repetarea utilizării muncii de noapte se face la un interval scurt de timp.
Legat de salariaţii care urmează să desfăşoare muncă de noapte în condiţiile art. 125 alin. 2 din Codul Muncii, acesta arată că angajatorul are obligaţia să îi supună unui examen medical gratuit înainte de începerea activităţii şi, după aceea, periodic. În ceea ce îi priveste pe salariaţii care desfăşoară muncă de noapte şi au probleme de sănătate recunoscute ca având legătură cu aceasta, există obligaţia din partea angajatorului ca aceştia să fie trecuţi la o muncă de zi pentru care sunt apţi.
Potrivit art. 260 alin. 1 lit. l din Codul Muncii, constituie contravenţie încălcarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte şi această faptă se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 3.000 de lei.
De asemenea, reţineți că există şi legi speciale care reglementează măsuri suplimentare de protecţie a unor categorii de salariaţi. În cazul legilor speciale unde sunt prevăzute amenzi contravenţionale, acestea vor fi aplicate cu prioritate faţă de cele stabilite de Codul Muncii
